Astăzi a avut loc nu ştiu ce etapă a concursului "Evaluare în educaţie", organizat, PE BANI, în şcolile din România, de o anumită fundaţie, care pretinde că are şi girul Academiei Române.
Fără a discuta alte aspecte, să vedem ce conţine această "evaluare în educaţie" la limba română. Nu am apucat să văd decât subiectele de clasa a VII-a, aşa că mă voi referi strict la ele. Caracteristica lor principală este AMATORISMUL.
AMATORISMUL se vede în conţinutul subiectelor şi în formularea lor.
Cel mai gogonat este subiectul B.6, care sună aşa:
Alcătuieşte un enunţ în care să foloseşti un cuvânt din textul A care este omonim.
Un cuvânt "care este omonim"?! Cum adică? E ca şi cum ai zice "un om care este prieten". "Omonim", ca şi "prieten", indică o relaţie. Eu nu sunt "prieten". Eu sunt "prietenul CUIVA". Aşa şi cuvântul. El nu este "omonim". Un cuvânt oarecare este "omonimul ALTUI CUVÂNT". De exemplu, cuvântul "sare" (verb) nu este omonim, pur şi simplu, în absolut. El este omonimul altui cuvânt (cu aceeaşi formă ca a lui), al substantivului "sare". Omonimele sunt cel puţin două: "sare" şi "sare":
Maria sare coarda.
Mama pune sare în mâncare.
Întorcându-ne la subiectul nostru el trebuia formulat astfel:
Alcătuieşte un enunţ în care să foloseşti un cuvânt care este omonimul unuia dintre cuvintele din textul A.
Astfel formulată cerinţa, se puteau alcătui enunţuri cu următoarele cuvinte: cui, care, păr, marea, vie, noi.
Eu bat un cui în perete.
Pe uliţă trec care cu boi.
Mânânc pere din păr.
Marea face valuri.
În vie cresc struguri.
Mi-am cumpărat cărţi noi.
Va urma.
